Filehost.ro - gazduire fisiere
Diverse
Forum creat de [M-79]BlackWolf
Nou pe simpatie:
Profil geogeorgiana17
Femeie
25 ani
Arad
cauta Barbat
26 - 57 ani
DiverseInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
Diverse / Stiri /

Ministerul Mediului reia procedura de autorizare pentru investiţia de

Pagini: 1  
#1
[M-17]BlackWolf
Administrator
Din: Targu-Jiu
Postari: 142
Ministerul Mediului şi Pădurilor reia procedura de autorizare pentru investiţia de la Roşia Montană, a anunţat luni ministrul Laszlo Borbely."Investitorul a prezentat un nou certificat de urbanism, noi am avut cāteva īntrebări īn legătură cu acesta, le-am transmis şi aşteptăm răspunsurile. Cel mai probabil, săptămāna următoare se va īntruni Comitetul de Analiză Tehnică (CAT), care va vedea care sunt paşii următori. Cel mai probabil se va decide reluarea procedurii de autorizare, cu tot ce presupune aceasta", a declarat, īntr-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Ministrul a explicat că reluarea procedurii de autorizare este rezultatul faptului că reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation au obţinut un nou certificat de urbanism, diferit faţă de cel anulat de instanţă īn 2007 şi faţă de cel suspendat tot de instanţă īn urma acţiunii Ministerului Mediului din timpul mandatului lui Korodi Attila.

"Avem acum un al treilea certificat de urbanism, care are unii parametri modificaţi faţă de celelalte două, care erau identice, aceasta fiind şi raţiunea pentru care al doilea a fost suspendat după anularea primului", a mai spus Borbely.

Īntrebat de jurnalişti dacă a devenit un susţinător al investiţiei de la Roşia Montană, Borbely a negat, spunānd că tot ce face este să respecte legea.

"Nu fac altceva decāt să respect legislaţia īn vigoare, care este īn concordanţă cu cea europeană", a spus Borbely, precizānd din nou că nu va propune Cabinetului autorizarea investiţiei miniere decāt atunci cānd va fi "101 la sută sigur" că aceasta nu este dăunătoare mediului.

Borbely a făcut anunţul la doar cāteva săptămāni după ce Parlamentul European a adoptat, cu largă majoritate, o rezoluţie de interzicere a mineritului cu cianuri, recomandānd statelor membre să nu mai avizeze nicio astfel de exploatare iar Comisiei Europene să analizeze rezoluţia şi să o transforme īntr-o directivă.

"Am discutat cu reprezentanţi CE, atāt de la Mediu cāt şi de la minerit. Mi-au spus că, īn acest moment, legislaţia europeană existentă este aplicabilă", a răspuns Borbely, īntrebat despre contextul īn care face acest anunţ.

El a mai spus că, īn urmă cu două săptămāni, a vizitat o mină de aur din Suedia unde este folosită o tehnologie de expoatare pe bază de cianuri. Īn acelaşi timp, el a reluat prevederile directivelor europene īn acest domeniu potrivit cărora operatorul este obligat să se asigure că nivelul concentraţiei de cianuri este "minim", fără īnsă a depăşi 50 de unităţi ppm (părţi per milion, n.r.) īn cazul celor autorizate pānă īn 2008, 25 ppm īn cazul celor care vor fi autorizate pānă īn 1 mai 2013 sau 10 ppm īn cazul celor avizate pānă la 1 mai 2018.

"Investiţia din Romānia propune o valoare de 5 ppm, vom vedea cum se va obţine. Īnsă trebuie admis că este respectată directiva europeană, potrivit căreia cele mai bune practici īnseamnă sub 10 ppm, iar pe noi asta ne interesează: respectarea legii", a adăugat ministrul.

RMGC dezvoltă proiectul minier de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni, cu costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimează că va extrage 626.000 de uncii Troy de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei. O uncie Troy este echivalentul a 31,1 grame de aur.

Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social, īn timp ce statul romān controlează 19,31% din acţiuni, prin firma Minvest Deva, iar alţi acţionari cumulează 0,23% din titluri.


 
   
Pagini: 1  
Mergi la